Ma intorc in propia-mi lume

Ai venit bland precum Adierea diminetilor de toamna Si ai plecat violent si confuz Precum furtunile pe mare Ca vantul te aseman,fiinta Stihie,caci ai fost efemera Credeam in idealuri comune Ce s-au dovedit a fii Doar iluzii trecatoare, Oare? Lasa-mi lumea de amar sa planga Lasa Padurea Eterna sa tremure, La auzul numelui tau inca odata Caci amintirea ta este impregnata In fiecare copac,frunza,fir de iarba Sa stearga ploile aceasta amintire In lumea mea sa devi asa cum esti aici Doar o pala de vant,doar un simplu gand Ceva efemer,ceva sa potoleasca furtuna Vino si acuza-ma din nou Ca sufletul mi-l inec In apele galbui-murdare Dar tu nu vezi, Ca eu doar meditez in ele Si doar atunci,uitarea binecuvantata Isi deschide larg bratele sa ma cuprinda Disperat,din bratele ei ma smulg Caci sufletul inca poate Din raurile murdare sa rasar din nou Precum soarele rasare din apele nocturne Cu razele-i calde care celebreaza Zorii unui nou inceput Lasa-mi lumea,de amar sa planga Faunii sa nu mai vina iar La cantul ielelor ce ii cheama Caci si glasul lor a amutit La vederea ploilor ce inca vin Pe cararea ce intra in padure Eu merg singur,ca deobicei Odata,ai calcat aici cu mine Cand nu erai,doar un chip efemer In Padurea Eterna,din nou m-am intors Iar spiritul meu,furtuna a calmat-o Ma asez singur si contemplu Cerul nocturn mov-inchis Caci din norii grei ca de fum Luna rasare iar