Dupa ce mi-am inchis toate sentimentele si trairile intr-un colt sufletesc bine ferecat am avut o experienta foarte stranie.
Zic experienta,deoarece ar fii gresit sa spun ca am simtit ceva straniu,din moment ce nu mai simteam nimic,nici golul din mine nici lipsa unor trairi,absolut nimic...
Puteam sa ma aseman cu statuia unui erou apus sau a unei zeitati pagane,odata plina de viata si energie datorita adoratorilor,umanizat in ochii lor plini de speranta.Dar cand adoratorii se risipesc si toate trairile lor se scurg si ramai doar o masa inerta de piatra sau marmura cioplita intr-o forma simetrica cu scopul de a ilustra ceva.
Cand mintea nu iti mai este invadata de emotie singurul lucru ce iti mai ramane este ratiunea si incepi sa realizezi unele chestii.Toate sentimentele le primesti de la oameni,nu exista trairi speciale,proprii sau simtamante individuale.
Tot ce simti e cauzat direct sau indirect de alti oameni.Acum ca v-am zis asta,cred ca ati realizat si voi cum am reusit sa ma golesc de emotii,corect?
Am incercat sa scriu,n-am reusit...bineinteles,cum naiba sa reusesc daca niciun concept,nici o idee,nici o viziune nu mai rezoneaza cu coarda lirica a sufletului?
Inima imi era precum o vioara unui muzician ciung sau pensula unui pictor orb,degeaba sunt instrumentul unei arte daca maestrul meu este inapt.
Dar e bine,cred...nu stiu sigur...
Poate voi merge pe strada,asta m-ar ajuta cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu